În noaptea de 7/8 februarie, hoţii au spart geamul de la portiera unei mașini, parcată pe str. Luceafărului din municipiul Suceava, autoturismul fiind proprietatea unui bărbat, de 35 de ani, din comuna Moara.
Persoane necunoscute au furat o staţie emisie – recepţie şi antena, prejudiciul fiind de circa 1.500 de lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.