Bine v-am regăsit, dragilor!
Este mijlocul săptămânii de vacanță intersemestrială. Și chiar dacă a trecut puțin timp de când cei mici beneficiază de zile întregi de relaxare – în lipsa orelor de curs – a fost suficient cred pentru parte dintre ei să o gafeze deja. Adică să facă diverse lucruri care să-i facă pe părinți să-i considere pe o parte dintre ei neastâmpărați sau chiar obraznici. Recunosc că nu agreez nicidecum acest termen de copil obraznic. Iar când etichetarea vine din partea părintelui, mă face să-l privesc de două ori pe cel ce a formulat-o. Pentru că, de fiecare dată, îmi vine în inte o vorbă destul de veche, dar probată de-a lungul timpului: “Copiii sunt oglinda părinților”. Și mă întreb, dacă cel mic este obraznic, cui se datorează?
Să nu credeți că îmi imaginez că există în lumea aceasta vreun părinte care să își dorească și apoi să se mândrească de faptul că are în dotare o obrăznicătură. Cu siguranță fiecare face tot ce știe mai bine să domolească excesul de energie, crizele de furie și personalitate. Cum? Prin pedepse, certuri pe un ton ridicat cu deget amenințător și privire furioasă, restricționări de la a face lucruri care îi plac copilului, eventual minute de izolare în camera acestuia până revine la sentimente mai bune. Nu am menționat bătaia printre modalitățile de îmbunătățire a comportamentului celui mic, pentru că deja foarte mulți părinți, chiar dacă nu toți, au înțeles că nu e nicidecum o soluție. Tocmai din acest motiv, nu iau în calcul deloc violența fizică față de copii.
Spuneam, deci, că mulți părinți încearcă toate cele enumerate mai sus și poate chiar mai multe, în scopul obținerii unui comportament potrivit din partea celui mic. Cu toate acestea, mare lucru nu se schimbă. Eventual, cel mic începe să mintă mai mult, pentru a evita pedepsele.
Și-atunci, ce-i de făcut? Vă reamintesc doar câteva din lucrurile ce ar putea să funcționeze. E drept că, spre deosebire de metodele enumerate în prima parte, ce nu risipesc prea mult din timpul dumneavoastră, acestea chiar cer puțin mai multă atenție. Pentru că spuneam că cei mici ne sunt oglinzi, trebuie să învățăm să ne controlăm noi cât mai bine emoțiile. Apoi, să acordăm respectul cuvenit emoțiilor copiilor. Căci, încă nu știu să și le controleze. Explicațiile asupra ce și cum au greșit se dau după ce copilul s-a calmat. Dacă vrem să avem un receptor al mesajului nostru. E ideal să impunem limite dar doar însoțindu-le de explicații, pentru înțelegerea necesității lor de către copil. Un lucru foarte important în educație rămâne, până la urmă, repetiția, fără abateri, mai ales în primii ani de viață. Iar la final ,ajungem din nou la îndemnul pe care-l fac foarte des: Să le acordăm zilnic timp copiilor noștri! Măcar 20 de minute pe zi, timp de calitate.
E drept acum că n-am întâlnit încă un părinte care să se considere a fi perfect. Și e bine așa. Dar am întâlnit părinți care cred că au eșuat în educația copiilor, că au făcut prea multe greșeli. Corect ar fi să ne iertăm greșelile făcute, căci toți greșim. Relaxați fiind, vom putea să o luăm de la capăt cu educația. Căci, îl iubim pe cel mic fie că e obraznic sau nu. Și, sigur, n-am epuizat toate metodele. Și în drumul spre o mai bună educație, vă poate ajuta, sper, și o doză de educație.
