full screen background image

Miron Mitrea a demisionat din Camera Deputaților

miron-mitrea     Miron Mitrea şi-a dat demisia, luni, din Camera Deputaţilor, aşa cum anunţase pe 14 decembrie că va renunță la toate funcțiile politice, inclusiv la cea de vicepreședinte al Camerei Deputaților și cムva demisiona şi din PSD, potrivit RomaniaLibera.

Atunci, Miron Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul în care e acuzat de luare de mită.

Instanţa supremă l-a condamnat pe deputatul PSD Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale.

În acest dosar, Mitrea este acuzat că a luat mită de la Irina Jianu, fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii. În schimbul mitei despre care procurorii spun că a fost mascată sub forma unor lucrări la casa mamei sale, Mitrea s-a angajat să o numească şi să o menţină în funcţie pe Jianu la ISC. Sentinţa de astăzi a judecătorilor nu este definitivă, soluţia putând fi atacată cu recurs la completul de cinci judecători. Jianu a fost condamnată alături de Năstase în dosarele Zambaccian şi Trofeul Calităţii la 6 ani de înschisoare.

comments

comments