full screen background image

28 ianuarie – “Jucăriile și formulele matematice”

doza de educatie     Bun găsit, dragii mei!

E mijlocul săptămânii și, pentru că mai e ceva până la weekendul ce va aduce vacanța elevilor și puțină relaxare adulților – deci rost de bucurie -, mă gândeam să vă dau o veste bună. În sfârșit, s-a descoperit o formulă matematică ce i-ar putea ajuta pe părinți să aleagă jucăria ideală pentru copilul familiei. Ideală, însă, și pentru bugetul părinților. Păi, spuneți și dumneavoastră! Nu e o veste nemaipomenită, aceasta? Căci, sunt convinsă că vi s-a întâmplat de nenumărate ori să plătiți pe o jucărie cât pe mâncarea pe o săptămână, pentru ca la distanță de doar câteva zile să o vedeți abandonată în cel mai întunecat colț al camerei.

Cliff Arnall e numele celui ce a elaborat formula. Psiholog fiind și finanțat în studiile sale de o companie britanică producătoare de jucării, zic că ar trebui să-i dăm crezare. E drept că formula pe care a realizat-o e destul de complicată și necesită atenție sporită și cunoștințe matematice. Nu mă tem de lipsa cunoștințelor dumneavoastră din domeniul înmulțirii și împărțirii, ci mai mult de lipsa timpului pe care ar trebui să-l acordați atenției asupra calculelor. Dar cum pentru aproape orice se găsește o soluție în zilele noastre, se pare că cei interesați în aplicarea formulei de către părinți, le-au pus la dispoziție un website pe care e necesar doar a introduce datele legate de 6 criterii, pe care psihologul le-a luat în calcul în formula lui: dacă cel mic preferă jocul de unul singur sau cât de dispus este să se joace cu alți copii, dacă jucăria stimulează creativitatea și încurajează activitatea socială, cât de utilă/practică e și cât de mult va putea menține interesul copilului asupra ei. Cam multe întrebări, veți zice. Dar cred că merită, în speranța unei viitoare investiții eficiente în jucăria copilului dumneavoastră. E drept acum că pentru a răspunde, e nevoie să dețineți răspunsurile la aceste întrebări. Deci, să-i cunoașteți foarte bine preferințele celui mic. Iar aici intervine din nou timpul. Cel despre a cărui lipsă vă plângeți când vine vorba de a-l petrece alături de cel mic. Dar sunt optimistă și cred că vă încadrați în rândul celor ce dețineți răspunsurile la aceste întrebări, chiar dacă timpul este resursa cea mai săracă.

Și ca să nu credeți că e doar un alt mod de a încuraja cumpărăturile de jucării scumpe și sofisticate, am să vă spun că cele mai mari scoruri le-au înregistrat în urma testului jucăriile mai puțin pretențioase. Cele pe care le foloseați și dumneavoastră în vremea copilăriei. Cum ar fi cărțile de joc. Interesant, nu? Dar dacă stau mai bine să mă gândesc jocul de cărți e chiar printre cele mai la îndemână jocuri pe care le puteți practica împreună cu copiii dumneavoastră. Și o spun în cunoștință de cauză, căci timp prea mult nu am nici eu, dar nu-l refuz aproape niciodată pe micul meu când are chef de un astfel de joc.

Rămâne însă la alegerea dumneavostră, dacă veți cumpăra în continuare jucăriile ce vă dau sentimentul că investiți foarte mult în educația și fericirea copilului dumneavoastră sau veți prefera sentimentul că deși investiți puțin material, compensați prin investiția de timp în jocuri mai puțin sofisticate, alături de copii. Vă pot ajuta, în luarea unei decizii, site-ul despre care vă spuneam și o doză mică de educație!

0:00

 

comments

comments