Marţi dimineaţă, în jurul orei 06.30, un bărbat, de 37 de ani, din comuna Şcheia, în timp ce conducea autoturismul, pe DC 74, din comuna Şcheia, nu a adaptat viteza pe carosabilul umed şi cu denivelări.
Din acest motiv, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, într-o curbă la dreapta, şi a acroşat autoturismul, condus din sens opus, de un bărbat, de 29 de ani, din municipiul Fălticeni.
Apoi, a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus tot din sens opus, de un bărbat, de 59 de ani, din municipiul Suceava.
În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto de 37 de ani, vinovat de producerea evenimentului.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.