full screen background image

Ploi, ninsori şi vânt în toată ţara, de vineri până duminică

ploi sv     Meteorologii au atenţionat că, de vineri seară până duminică dimineaţă, va ploua în cea mai mare parte a ţării, în Banat şi Oltenia cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15-20 l/mp, în zona montană, în Moldova şi local în Transilvania va ninge, iar vântul va atinge la rafală viteze de 70-80 km/h.

Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 10.00, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, la început sub formă de ploaie, iar la munte, treptat vor predomina ninsorile.

În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi pe spaţii restrânse în rest.

În Banat şi Oltenia, cantităţile de precipitaţii vor fi mai abundente şi vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat, în zona deluroasă şi montană aferentă, 30-40 de litri pe metru pătrat.

În Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste, cu viteze ce vor depăşi la rafală 70-80 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada.

Intensificări ale vântului se vor semnala, local, în regiunile sudice şi pe arii restrânse în centru, cu viteze de 45-55 de kilometri pe oră şi izolat peste 55-65 de kilometri pe oră.

În cursul zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni va mai ninge în zonele montane, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte.

În regiunile sudice şi estice se vor cumula cantităţi de precipitaţii în jurul a 10 litri pe metru pătrat, se mai arată în informarea ANM.

comments

comments