Juristul Dorin Robu este, din luna noiembrie a anului trecut, manager al Spitalului Municipal Rădăuţi.
Invitat în emisiunea “Faţă în faţă”, realizată, miercuri, la Radio VIVA FM Rădăuţi, Dorin Robu a declarat că unitatea medicală se află într-o bună stare financiară şi nu are nicio datorie, toate facturile fiind plătite la zi.
Robu: “Consider că anul 2014, aşa cum l-am prins eu la final, a fost un an bun. Vă spun sincer, spitalul nu are nici o datorie, toate facturile sunt la zi. Cât am fost în vechiul mandat, am semnat contractul de reabilitare a ambulatoriului, contractul de reabilitare al maternităţii. S-au extins nişte saloane provizorii, cu autorizaţii provizorii, cu măsuri de precauţie speciale. Şi la ora actuală se modernizează secţia de chirugie, dar asta nu înseamnă că secţia este închisă. Noi avem multe planuri, încercăm prin Minister, cu contribuţia Consiliului Local, să ne mai extindem. Bani avem, din acest punct de vedere nu este nici o problemă, sunt şi bani în cont, sunt şi proiecte în derulare. Nu ne oprim numai la secţia de chirurgie, vrem să continuăm şi cu celelalte secţii, vrem ca toate secţiile să arate cel puţin aşa cum arată acum maternitatea.”
Spitalul Municipal Rădăuţi este, ca mărime, a doua unitate medicală din judeţ, a declarat managerul Dorin Robu.
Dacă din punct de vedere al dotărilor, spitalul este într-o situaţie bună, unele probleme sunt întâmpinate pentru asigurarea necesarului de personal medical.
Robu: “Este al doilea spital ca mărime din judeţ, are 460 de paturi. Are majoritatea specialităţilor, de la cele chirugicale, la cele medicale. Aici este problema, cu medicii, dar încep să vină. Ce îi atrage? În primul rând condiţiile din spital, renovările şi îmbunătăţirile. Acestea, o dată atrag personalul, iar bolnavii se simt mai bine. Medici sunt, iar media de vârstă este de 49 de ani, la Spitalul din Rădăuţi.”
Spitalului Municipal din Rădăuţi continuă să-i lipsească un medic specialist de urgenţă, dar Robu, a declarat că speră că această problemă să fie rezolvată prin atragerea de medici anestezişti şi realizarea unei linii de gardă.
Robu: “Medic de urgenţă nu avem, dar, prin atragerea de medici anestezişti, vrem să facem o linie de gardă. Mai avem solicitări de la medici, dar le mai trebuie o competenţă de 6 luni, un modul de urgenţă, ca să poată funcţiona la urgenţă, sau medic specialist urgentist. Avem posturi de medici rezidenţi, noi îi aşteptăm la serviciu.”