Consiliul Local al municipului Fălticeni s-a întrunit, joi, în şedinţă extraordinară, având, pe ordinea de zi, ca unic proiect de hotărâre,
aprobarea listei de priorităţi şi a listei de repartizare a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii.
Este vorba despre 40 de apartamente şi garsoniere ANL, situate pe strada Victoriei din localitate.
Anterior acestei decizii, consilierii locali fălticeneni respinseseră, de trei ori, repartizarea respectivelor locuinţe pentru tineri.
Cei din opoziție au reclamat nereguli în circuitul corespondenței dintre compartimentele Primăriei, includerea în lista de priorități a unor persoane care nu au făcut cerere individual și în nume propriu, precum și semnături diferite ale acelorași persoane.
Aleșii PNL au înaintat chiar o plângere, în acest sens, Serviciului DNA Suceava, pentru clarificarea situației.