Guvernul va adopta, săptămâna viitoare, o ordonanţă care să prevină în viitor “aberaţii” de tipul celor prin care statul a cerut plata contribuţiilor de sănătate pentru alocaţiile primite de copii, a declarat, joi, premierul Victor Ponta, aflat la sediul Ministerului Finanţelor.
El a adăugat că această anomalie a fost generată de un act normativ aprobat în 2011 de fosta guvernare, motiv pentru care reprezentanţii acesteia, aflaţi în prezent în opoziţie, au fost “mai puţin critici” la adresa Guvernului pe această temă.
Câteva mii de copii din Curtea de Argeş care au alocaţiile pe card au primit înştiinţări de plată de la ANAF prin care sunt anunţaţi că au de achitat câte 468 de lei, reprezentând CAS pe anul 2012, printre cei notificaţi numărându-se copii de zece ani sau nedeplasabili.
Câteva mii de copii din Curtea de Argeş şi din localităţile limitrofe au primit, în ultimele zile, de la ANAF, înştiinţări prin care sunt anunţaţi că au de plătit câteva sute de lei, reprezentând contribuţiile la asigurările de sănătate (CAS) pe anul 2012.