full screen background image

Recomandări ale pompierilor pentru bradul de Crăciun

brad impodobit     Pentru a evita producerea unui incendiu care ar avea drept punct de plecare bradul de Crăciun se impune respectarea mai multor reguli, informează Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”.

Astfel, potrivit ISU, „pomul” trebuie să fie unul „proaspăt”, tăiat cu maxim 2-3 zile înainte de montare în casă şi împodobire.
Aceasta întrucât, în doar 10 zile, respectivul conifer pierde 50% din conţinutul de apă, iar în următoarele 4-5 zile se ajunge la 80%, fenomen care duce la creşterea potenţialul de inflamabilitate.

În caz contrar, prin aprinderea de artificii sau lumânări, există probabilitatea ridicată de incendiere a pomului, dar şi a locuinţei.

Un pericol mare îl constituie, de asemenea, folosirea de instalaţii şi decoraţii electrice cu defecţiuni sau improvizaţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” recomandând ca, înainte de a adormi sau atunci când pleacă din locuinţă,  echipamentele luminoase să fie scoase din priză.

De asemenea, indicate pentru decorare sunt  globurile din sticlă şi alte ornamente din materiale necombustibile, evitându-se hârtia, vata etc. Sub nicio formă,  bradul de Crăciun nu va fi amplasat în apropierea sobelor, caloriferelor sau altor mijloace de încălzire.

„Un brad de Crăciun, instalat în casă şi împodobit cu accesoriile tradiţionale, poate fi cuprins de flăcări în mai puţin de un minut”, atenţionează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, precizând că dacă, totuşi, un astfel de eveniment are loc, pentru înăbuşi flăcările, pomul trebuie rapid  acoperit cu o pătură udă.

comments

comments