full screen background image

ANAF va acționa pentru a-i determina pe contribuabili să-și plătească obligațiile bugetare

ANAF    Șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) susține că, dacă promisiunile noului ministru al Finanțelor se vor concretiza, instituția pe care o conduce va acționa astfel încât toți contribuabilii să își plătească toate datoriile la stat, informează HotNews.

“Există câteva zone – una e cea a controlului operativ – care în ultimii ani au fost neglijate în mod nepermis sau -ceea ce ar fi foarte grav – în mod interesat. Dacă promisiunile noului ministru al Finanțelor se vor împlini în mare parte, ANAF va acționa pentru a-i determina pe absolut toți contribuabilii – indiferent că este vorba de grupări de interese sau de mari trusturi de presă – să-și plătească până la ultimul leu obligațiile bugetare”, a spus Gelu Ștefan Diaconu, șeful Fiscului, la  un eveniment organizat cu ocazia aniversării unui an de existență a Direcției Generale Anti Fraudă (DGAF), eveniment la care a participat și premierul Victor Ponta.

Într-un an de activitate al DGAF au fost recrutați 1.318 inspectori antifraudă, care au stabilit sume totale de 778 milioane euro, reprezentând prejudicii constatate, amenzi și confiscări dispuse. De asemenea, la unitățile de parchet au fost detașați în directă subordine a procurorilor 261 inspectori antifraudă, care în cadrul dosarelor penale au întocmit 821 rapoarte de constatare cu prejudicii însumand 916 milioane euro.

comments

comments