full screen background image

Bal de caritate organizat de elevii Colegiului Naţional “Petru Rareş” din Suceava

unfrozen     Colegiul Naţional “Petru Rareş” Suceava, în colaborare cu “Bucovina Dance Studio”, organizează vineri, 12 decembrie, balul caritabil “Unfrozen”.

Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, începând cu ora 19.00.

Fondurile strânse în urma vânzării biletelor, a sponsorizărilor şi a donaţiilor vor fi direcţionate către câteva centre de plasament din judeţul Suceava.

Preţul unui bilet este de 15 lei, la eveniment fiind aşteptaţi toţi sucevenii care doresc să se implice în această campanie umanitară.
Organizatorii anunţă că va fi un spectacol plin de emoţie, presărat cu momente de teatru, muzică şi dans, ce se vor desfaşura într-un decor de poveste.

Momentele artistice din cadrul spectacolului vor viza numere muzicale şi de teatru, oferite de către elevii colegiului, şi momente de dans (street dance, balet, dans sportiv şi breakdance), care vor aparţine membrilor “Bucovina Dance Studio”.

Spectacolul va dura circa două ore, iar biletele se pot procura la intrarea în sala de spectacol.

comments

comments