full screen background image

Proiectul de lege privind introducerea votului prin corespondenţă a fost respins

camera deputatilor     Camera Deputaţilor a respins, marţi, proiectul iniţiat de Eugen Tomac privind introducerea votului prin corespondenţă pentru alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, informează Mediafax.

Iniţiativa legislativă a fost respinsă cu 203 voturi, fiind înregistrate de asemenea 84 de abţineri şi 8 voturi împotrivă, menționează sursa citată.

Proiectul a fost iniţiat de deputaţii PMP Eugen Tomac, Mihaela Stoica,Valerian Vreme şi Clement Negruţ şi propune introducerea votului prin corespondenţă în cazul alegerilor parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare.

Comisiile de administraţie şi juridică au apreciat că acest sistem de vot prezintă vulnerabilităţi semnificative din punctul de vedere al siguranţei procesului de votare.

Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect, Senatul respingându-l anterior.

comments

comments