full screen background image

Bugetul va fi transmis Parlamentului vineri

ponta     Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că vineri dimineață bugetul pe anul 2015 va fi transmis Parlamentului pentru a fi votat.

”Un buget pe 2015 care să prevadă că nu se adaugă niciun fel de taxă sau impozit și se acoperă toate măsurile de creșetere economică deja adoptate. Rămâne în vigoare resducerea CAS, indexarea pensiilor. Bugetul va fi transmis vineri dimineață după ce finalizăm și includem toate detaliile tehnice. Vineri dimineață pleacă către Parlament. Ei vor avea timp să analizeze depunerea amendamentelor, dezbaterea în comisiile de specialitate și adoptarea în plen. Calendarul rămâne să fie agreat de conducerea parlamentului. Prevede un vot final pe buget în ziua de 21 decembrie”, a anunțat primul ministru.

”După ce finalizăm proiectul, negiocierile cu FMI și Banca Europeană, vom prezenta proiectul de buget către grupurile parlamentare, precum și celor ale opoziției. Dincolo de decizia politică de a vota împotrivă e momentul în care toți parlamentarii trebuie să cunoască prevederile bugetului”, a precizat Ponta.

Premierul Victor Ponta a anunțat, după ședința BPN, că luni va propune Parlamentului noua structură a Guvernului, precizând că duminică vor avea loc Comitetul Exectutiv Național al PSD și o ședință a grupurilor parlamentare, pentru finalizarea propunerilor pentru noul cabinet. ”Am discutat cu colegii din PSD și i-am informat despre discuțiile cu partenerii de guvernare, UNPR, PC și PLR, privind restructurarea guvernului, discuțiile vor fi finalizate zilele următoare, iar luni, pe 15, voi propune Parlamentului noua structură a Guvernului”, a anunțat Victor Ponta, după ședința Biroului Permanent Național al PSD.

comments

comments