Duminică, 14 decembrie, începând cu ora 19,30, interpretul Grigore Leşe va concerta la Biserica Romano-Catolică “Sf. Ioan Nepomuk” din Suceava.
Evenimentul marchează includerea “Colindatului în Ceată Bărbătească ” în Patrimoniul UNESCO.
Anul trecut, pe vremea aceasta, “Colindatul în Ceată Bărbătească” din România și Moldova a fost inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, devenind astfel patrimoniu al umanității. Ceea ce ar fi trebuit să fie o adevărată sărbătoare națională, a însemnat doar o notă de presă. În sate din Țara Făgărașului, din Apuseni, din Călărașii Vechi, din Țara Loviștei astăzi se adună Ceata de Feciori, o adevărată confrerie ce pune stăpânire pe sat până la Bobotează. Este cea mai arhaică formulă de colindat, datină de două ori mai veche decât creștinismul.
Ceata de Feciori se organizează după reguli riguros stabilite: se alege mai întâi gazda, apoi conducătorul cetei (vătaful mare) şi ajutoarele acestuia: vătaful mic, crâşmarul şi colcerul. În toată această perioadă, Ceata devine cea mai importantă autoritate din comunitatea ţărănească. Unele cete sunt însoţite de turcă, altele de steag, uneori vătaful poartă o bâtă, semn arhaic al iniţierii feciorilor în vechime. Prin parcursul lor circular, colindătorii formează un brâu protector pentru comunitate iar prin repetiție,activează forța magică a cuvântului. Se comunică cu lumea divină, cu sufletele morților, se reînnoiește timpul.
„Anul e gata să zboare în adâncul ceriului. De când e lumea și pământul se cântă imnuri de laudă în cinstea Timpului, care moare și învie. La noi, e întruchipat în măști precum capra, turca, cerbul. E invocat în forme străvechi de colinde sub formă de leu, dulf, bour, după cum se învârte soarele prin zodiac. Colindele se scandează ca să nu se uite. Sunt cele mai vechi cântece ale omenirii, le-au ctitorit zeii. Colindătorii se rotesc, se reîntorc, retrăiesc calea strămoșilor, ajutați de Timp și de cei doi copii ai săi, Soarele și Luna. După ce am trecut prin poarta oamenilor, delimitată de echinocțiul de toamnă, acum ne pregătim să trecem prin poarta zeilor.
Iisus Hristos se naște și înseamnă lumină, cuvânt, întrupare. A coborât pe pământ să ne ducă la ceruri. Ne-a învățat să fim călători. Colindătorii sunt călători. Ne-a îmbogățit cu harul mântuirii. Vine pe lume copil, este îmbrăcat cu lumină și scutece, ne învață să iubim. Se naște în sărăcie și ne spune că trebuie să fim darnici. Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare a darurilor și trebuie să primenească, alături de legea creștină și legea pământului. Ne învață să stăm la masă după ceremonialul țărănesc – Bătrân, Bun, Sfânt și Domn – pentru a avea lumină în suflet și înțelepciune în gând.” Grigore Leșe
Adevărată procesiune a satului românesc, colindatul înseamnă a umbla din casă în casă, într-o rotire ceremonială ce cuprinde întreaga comunitate. În timp ce cântecele de stea sunt lirice și au teme religioase (lait-motivul fiind nașterea Mântuitorului), colindele sunt războinice, bărbătești, vorbesc despre facerea lumii și vânători alegorice, despre fete de crai și boieri mari, despre disputa dintre vin, grâu și mir, dintre tei și brad, despre dragoste și moarte, despre sfârșitul lumii. Fără de număr sunt colindele românilor, tematica lor este de o mare diversitate iar clasificările au ajuns să fie adevărate provocări pentru etnologi. Există colinde de gazdă, profesionale, de june, de fată, de peţit, familiale, cosmogonice, satirice, de doliu, de vânătoare şi multe altele. Sunt colinde de tip roman (agrare), colinde mithraice (solare), colinde creștine (pe teme biblice), colinde „hibrid” mito-religioase, colinde de front și prizonierat.
O parte din această lume o va aduce Grigore Leșe la Suceava.
Îl vor însoți grupul bărbătesc din Rîșca și rapsodul Vasile Ghica din Călărașii Vechi, declarat anul trecut Tezaur Uman Viu.
