Accizele din 2015 nu vor mai fi calculate în euro, ci în lei, iar cursul la care se va face transformarea este cel folosit anul acesta, de 4,738 lei pentru euro. Ministerul de Finanţe a publicat proiectul de ordonanţă de urgenţă care completează Codul Fiscal.
Oficialii Ministerului Finantelor spun că încearcă să evite fluctuația veniturilor la bugetul de stat. Înainte, valoarea accizelor depindea de cursul euro-leu publicat la 1 octombrie de Banca Centrală Europeană.
De anul viitor, însă, accizele vor fi calculate în lei, iar nivelul lor va fi cel de anul acesta, când au fost calculate la un curs de aproape 4 lei și 74 de bani.
Un curs de altfel mai mare cu 30 de bani decât cel care ar fi trebuit luat în calcul. Cu alte cuvinte, dacă s-ar fi continuat cu vechea formulă, accizele ar fi trebuit să scadă. Din 2016, Ministerul Finanțelor propune ca nivelul accizei să fie actualizată cu inflația, ceea ce înseamnă o creștere a lor. În plus, în document este precizată și amânarea recalculării taxelor puse pentru petrol și gaze.
Potrivit proiectului de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, începând cu 1 ianuarie 2015 nivelul accizelor va fi exprimat în lei pe unitatea de măsură utilizând nivelul în lei practicat în anul 2014. Începând cu anul 2016, nivelul astfel obținut se actualizează anual cu creşterea preţurilor de consum, din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie.
Pentru prevenirea fluctuației veniturilor din accize la bugetul de stat în funcție de variațiile de curs valutar lei/euro stabilite de Banca Central Europeană la data de 1 octombrie a fiecărui an (funcție de care se stabilește nivelul în lei a accizelor pentru anul următor), precum și pentru păstrarea valorii reale a acestor venituri și a predictibilității atât pentru bugetul de stat cât și pentru mediul de afaceri, nivelul accizelor va fi stabilit în lei.