full screen background image

Flutur nu este de acord cu revenirea în partid a primarilor traseiști

flutur 1911    Co-președintele PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, nu este de acord cu revenirea în partid a primarilor traseiști care au profitat de Ordonanța Guvernamentală ce le permitea părăsirea partidului fără a-și pierde funcțiile.

El nu a exclus posibilitatea alegerilor anticipate în localitățile cu primari “dezertori”, dar a precizat că acest lucru “va fi stabilit la momentul potrivit”.

Flutur: “Nu cred că au un confort, primarii care au plecat de la noi. În egală măsură, au fost taxaţi şi traficanţii de primari. La ce i-a ajutat să ia primari, pe bani publici, de la PNL? Cu cei care aveau acea febră a plecării spre PSD, am avut câteva întâlniri, în care i-am prevenit. Pentru cei care au plecat de la noi, nu mai există cale de întoarcere. În cea mai mare parte, electoratul i-a facut de râs pe primarii care au trădat. Nu se poate doar să profiţi de guvernare şi să trimiţi bezele pentru 2016. PNL e un partid pentru oameni serioşi. Noi am fost lăsaţi la greu. Dacă independenţa înseamnă mutra ta pe bannere cu adversarul, le spun NIET.”

În legătură cu o eventuală demisie a Guvernului Ponta, Futur a spus că acesta “trebuie lăsat să lucreze”, primul lucru așteptat fiind prezentarea bugetului pe anul viitor.

Flutur: “Dacă cineva crede că vrem sa preluăm guvernarea pentru a pune prefecţi, se înşeală. Noi vrem să intrăm pe uşa din faţă, asta înseamnă alegeri. Ne uităm la ecuaţia din Parlament. Deocamdată, au fost alegeri prezidenţiale. Ca oameni normali, chemăm Guvenul să guverneze. Guvernarea e o intreprindere cu foc continuu. Noi, ca opoziţie, îi vom trage de mânecă şi îi vom corecta, de câte ori trebuie. Avem nevoie de Legea bugetului.”

comments

comments