Bine v-am regăsit dragii mei!
E timpul pentru o nouă doză de educație. Eu o consum zilnic, vrând-nevrând, dar mai mult vrând decât nevrând. Ceea ce vă tot recomand și dumneavoastră de câteva săptămâni încoace.
Căci, mă gândesc că ni se întâmplă ades unora să ținem cont de recomandările celorlalți: ale medicilor, ale profesorilor, ale psihologilor și de ce nu?, ale preoților. Chiar dacă, uneori, nici chiar ei nu fac ceea ce ne recomandă nouă să facem. Nu-i așa? “Fă ce zice popa, nu ce face popa”. Ei, dar de recomandări ținem seama mai mult noi, adulții, căci, am învățat din experiență că, deși teoria e greu de pus în practică, ades e indicat de urmat. Și, poate, din acest motiv, ne-am dori să se întâmple la fel și cu mai tinerii membri ai familiei.
Cărora le facem foarte des recomandări, le dăm sfaturi sau le impunem reguli. Și vrem să le asculte, așa cum noi, cel mai ades, ascultăm de cei mai sus amintiți. Dar cum stă treaba cu mai micii familiei? Lor le-o fi la fel de simplu să urmeze recomandările părinților, mai ales atunci când sunt contrazise de faptele acestora? Ei bine nu. Cred că bine știți că pentru ei e foarte importantă coerența dintre vorbele și faptele părinților. Ghinion sau nu, copiii nu fac neapărat ceea ce le spunem noi să facă, ci, cel mai ades, ceea ce văd la noi că facem. E vorba de puterea exemplului. Și din nefericire în unele cazuri, exemplul nostru, fie bun, fie rău, îi urmărește până și dincolo de vârsta la care devin părnți.
Am citit un “top 20” de vorbe sau fapte pe care părinții le produc și care îi duc în eroare pe copii, prin inegalitatea dintre ele, și care îi fac pe cei mici să nu mai știe ce e bine și ce e rău. Iată doar câteva, ce poate vă vor pune pe gânduri: Tu, părintele, țipi la copil în timp ce-i spui că nu e frumos să țipe; Când lovește un alt copil îl tragi deoparte și-i spui că nu e frumos să lovească alți oameni, în timp ce tu îl zgâlțâi zdravăn; Îi spui să nu mănânce acum (când îi este foame), pentru ca îşi strică pofta de mâncare pentru mai târziu (când este ora mesei); Îi repeți că nu poţi să faci ceva ce-și dorește în acel moment, pentru că eşti în mijlocul unei activităţi. Te superi însă dacă tu îi ceri ceva şi îţi spune că nu are timp că este în mijlocul unui joc; Îl înveţi că nu trebuie să renunţe la a face lucruri, chiar dacă nu-i plac, pentru că este important să fie perseverent şi insistent. Totuşi, îi spui să înceteze să-ţi mai ceară una şi alta, pentru că este supărător când este aşa de insistent.
Cu un efort de sinceritat,e cred că ați putea continua ușor, dumneavoastră, lista. Căci, multe sunt momentele în care noi, părinții, contrazicem prin fapte ceea ce am afirmat cu puțină vreme. Dar scopul meu nu e de a vă îndemna să faceți liste. Ci, doar de a vă stârni atenția. Și a rămâne trează, pentru că sunt lucruri pe care chiar dacă le facem, nu am vrea să le vedem repetate de copiii noștri. Și mă refer aici și la stilul nostru de viață, la muzica pe care o ascultăm, la prietenii pe care îi avem…
Închei acum… cu gândul la lista pe care aș putea și eu să mi-o fac, dacă mi-ar prisosi timpul. Ca orice părinte… Și-i drept că nu e scurtă, nici în cazul meu. Doar doza de educație e scurtă. Dar zilnică.
Leave a Reply