full screen background image

Fermierii suceveni primesc avans din subvenţia pe suprafaţă

Iacob Caciur     Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava face cunoscut că autorizează la plată avansul către fermierii care au depus cereri de plată pentru subvenţia pe  suprafaţă pe anul 2014.

Directorul executiv Iacob Caciur informează pe beneficiari că de acest avans au parte toţi agricultorii la care s-a efectuat verificarea condiţiilor de eligibilitate.

“Având în vedere prevederile Regulamentului UE, plata în avans poate fi acordată în procent de până la 50% din valoarea totală a plăţilor directe, România statuând un avans de 69 de euro pe hectar”, arată Caciur.

Plăţile se fac la cursul de schimb de 4,4102 de lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană, în data de 30 septembrie 2014.

De menţionat este faptul că, până pe 31 mai 2014, în judeţul Suceava fuseseră depuse 57.531 din totalul programat de 57.812 cereri, suprafaţa pentru care se va acorda subvenţia din fonduri europene şi cele complementare de la bugetul de stat fiind de 225.604 de hectare.

Iacob Caciur precizează că, începând de zilele acestea, autorizează la plată  un avans 74% din suma cuvenită, pentru fermierii care au depus cereri de plată pe suprafaţă în cadrul măsurilor „Plăţi pentru zona montană defavorizată”, „Plăţi pentru zone defavorizate-altele decât cele montane” şi „Plăţi pentru agromediu.

De acest avans vor beneficia toţi fermierii care au solicitat sprijinul respectiv şi care au trecut prin verificările de rigoare.

Plăţile se fac la cursul de schimb de 4,4710 de lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană, în data de 31 decembrie 2013.

comments

comments




Leave a Reply

avatar