O poliţistă de la Serviciul Economic al IPJ Vrancea, aflată sub influenţa alcoolului, a intrat, vineri dimineaţă, cu o maşină de teren în care se mai aflau doi poliţişti, într-un chioşc din Focşani, distrugându-l în totalitate şi rănind-o pe vânzătoare. Imediat după accident, poliţista a părăsit zona.
Paula Monica Gogu, poliţistă la Serviciul Economic în cadrul IPJ Vrancea, se afla la volanul autoturismului BMW X5, când a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un chioşc de pe bulevardul Unirii.
Vânzătoarea care se afla în chioşc a scăpat cu viaţă pentru că a reuşit să iasă înainte ca acesta sa fie distrus în totalitate de maşina condusă de către poliţistă, susţin martorii.
Femeia rănită a fost transportată la Spitalul de Urgenţă “Sfântu Pantelimon” din municipiu, în prezent fiind în afara oricărui pericol, informează Mediafax.
Poliţista şi colegii săi cu care se afla în maşină, Cornel Vizitiu şi Costel Badiu, au plecat de la locul accidentului fără să îşi anunţe ceilalţi colegi despre incident.
După mai bine de o oră, poliţista a mers la sediul Poliţiei şi a fost recunoscută de către taximetriştii care se aflau în staţie la momentul accidentului, ulterior ea recunoscând comiterea faptei.
Leave a Reply