full screen background image

Dosare penale pentru contrabandişti de ţigări, în Fălticeni şi Suceava

tigari     În cursul dimineţii de miercuri, începând cu ora 09.45, în baza mandatului de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Fălticeni, echipe de polițiști din cadrul Poliției municipiului Fălticeni au efectuat o percheziţie domiciliară la un imobil situat în municipiul Fălticeni.
Cu această ocazie, au fost identificaţi doi frați, de 22 de ani, şi, respectiv, de 23 de ani, ambii din localitate, care dețineau 1.734 de pachete cu ţigarete,  despre care tânărul de 22 de ani a declarat că îi aparţin şi nu posedă documente de provenienţă.
Întreaga cantitate de ţigarete, în valoare de 17.340 de lei, a fost ridicată, în vederea confiscării.
Cercetările continuă, sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, cauza urmând a fi soluţionată procedural.

În acceaşi zi, în jurul orei 13.30, o patrulă de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului  Suceava, în timp ce se afla în serviciul de patrulare, pe B-dul George Enescu din localitate, a identificat și controlat autoturismul parcat al unui bărbat, de 30 de ani, din oraşul Siret.
Într-un locaş special amenajat, au fost găsite 100 de pachete cu ţigări, cu timbru de provenienţă extracomunitară.
Autoturismul a fost indisponibilizat, iar ţigările, în valoare de 1.000 de lei, au fost ridicate, în vederea confiscării.
Cercetările continuă ,sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar