Militarii Detaşamentului de pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit, cu două autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o magazie amplasată pe strada Ion Hălăuceanu, din municipiu.
La sosirea echipajelo,r incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 12 metri pătraţi, existând pericol de propagare atât la un imobil de locuinţe colective, cât şi la alte anexe (magazii) situate în imediata vecinătate.
Incendiul, anunţat la ora 21:55, a fost localizat şi lichidat în limitele găsite, operaţiunile de stingere finalizându-se la ora 23:00.
Au ars pereţii din lemn ai magaziei, pe circa 8mp, elemente de mobilier, diverse bunuri casnice şi circa 2 mc de lemn de foc.
Cauza probabilă de producere a incendiului este neglijenţa unui fumător.
Pompierii militari au salvat construcţiile situate în imediata vecinătate.
Leave a Reply