full screen background image

Guvernul a avizat favorabil iniţiativa privind insolvenţa persoanelor fizice

insolventa     Guvernul a avizat favorabil o iniţiativă legislativă, iniţiată de un deputat PSD, privind insolvenţa persoanelor fizice, în condiţiile în care în ultimii doi ani s-a angajat constant faţă de FMI, în scrisorile de intenţie, să facă toate eforturile pentru a evita adoptarea unor astfel de iniţiative.

Avizul favorabil este acordat în contextul în care premierul Victor Ponta a declarat, în vara acestui an, că România nu va avea nevoie să reînnoiască acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), care ajunge la final anul viitor.

În ultimii doi ani, Executivul a respins mai multe iniţiative legislative pe această temă.

În proiect se arată că românii care au datorii sau credite şi rate la bănci trebuie să beneficieze de reglementări clare şi coerente care să protejeze persoanele fizice, debitori de bună credinţă, de situaţia în care, sufocaţi de cumulul de datorii pe care trebuie să le ramburseze, ajung în imposibilitate de plată.

comments

comments




Leave a Reply

avatar