full screen background image

10 percheziţii în Suceava, la persoane bănuite de săvârşirea unor fapte cu violenţă

perchezitii     Peste 50 de poliţişti efectuează, în această dimineaţă, 10 percheziţii în Suceava, la persoane bănuite de săvârşirea unor fapte cu violenţă.

Poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale efectuează 10 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Suceava.

Acţiunea vizează probarea activităţii infracţionale a şapte persoane cu preocupări infracţionale în sfera faptelor cu violenţă.

În fapt, persoanele respective sunt bănuite că ar fi fost implicate într-o altercaţie, la începutul lunii septembrie a.c., pe raza municipiului Suceava.

Faţă de cei în cauză, poliţiştii  efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor şi tăinuire, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar