Primăria municipiului Suceava va distribui formularele de cerere pentru acordarea ajutorului financiar guvernamental la încălzirea locuinţei în sezonul rece 2014-2015, începând cu data de 7 octombrie.
Primarul Ion Lungu face cunoscut că abonaţii sistemului centralizat de alimentare cu apă caldă şi căldură vor depune dosarele la sediile asociaţiilor de proprietari, familiile care se încălzesc cu combustibili solizi, gaz petrolier lichefiat sau energie electrică vor merge cu documentaţia la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din Burdujeni, în timp ce proprietarii de centrale termice individuale pe gaze naturale se vor prezenta la sediul Primăriei, Serviciul “Asociaţii de proprietari”.
Lungu: “Noi am tipărit peste 7.000 de formulare, urmează ca acestea să fie ridicate şi completate de către cei îndreptăţiţi, conform legii. Înţeleg că nu există modificări la plafoanele de venit şi nici alte criterii suplimentare faţă de anul trecut. Lucrăm pe legislaţia veche şi aşteptăm aceste formulare‚ să se întoarcă la Primărie, astfel încât să putem depune la timp acele centralizatoare pentru subvenţii”.
În sezonul rece 2013-2014, plafonul pentru acordarea ajutoarele la încălzirea locuinţei cu energia termică în sistem centralizat a fost similar anului anterior, respectiv de 786 de lei net pe membru de familie şi 1.082 de lei, în cazul unei persoane singure.
Venitul net pe membru de familie al celor care au folosit combustibili solizi sau radiatoare electrice nu putea depăşi 615 lei.
Leave a Reply