Guvernul va acorda fonduri de intervenție Ministerului Sănătății, la rectificarea bugetară de săptămâna viitoare, acestea urmând să fie folosite în cazul în care în România ar fi semnalat vreun caz izolat de Ebola.
Anunțul a fost făcut miercuri seară de premierul Victor Ponta, acesta precizând că este vorba doar de o măsură preventivă. “Epidemia de Ebola face ravagii îngrozitoare în Africa de Vest, dar oricând poate lovi şi alte societăţi. Am discutat cu doctorul Arafat, am văzut care sunt exact facilităţile pe care fiecare ţară trebuie să le aibă la dispoziţie dacă apare vreun caz izolat, dacă semnalăm la aeroport vreo problemă şi la rectificarea de săptămâna viitoare alocăm toţi banii necesari ca România să aibă unităţile medicale de intervenţii. Doamne fereşte, nu vreau să sperii pe nimeni, să nu creăm vreo panică, nu e vorba de epidemii, dar dacă avem un caz, două cazuri, trebuie să avem echipamentele cele mai moderne de depistare în primul rând şi, după aceea, de izolare a celor posibili afectaţi de o asemenea boală”, a spus Ponta la Antena 3.
”Paza bună trece primejdia rea”, a continuat premierul, precizând că speră să nu fie cazul pentru o astfel de intervenție.
Peste 20.000 de oameni riscă să fie infectaţi cu Ebola până în noiembrie dacă nu vor fi consolidate măsurile antiepidemice în statele vest-africane, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Leave a Reply