Până miercuri, 17 septembrie, primarii din judeţul Suceava au avut obligaţia să întocmească şi să tipărească, într-un singur exemplar, listele electorale permanente aferente fiecărei localităţi în parte.
La nivel de judeţ numărul alegătorilor este, conform acestor liste, de 581.309 persoane, cu 1.796 de persoane mai mult faţa de numărul de alegători de la alegerile pentru Parlamentul European.
În termen de 10 zile de la tipărirea Listei electorale permanente, adică până pe 26 septembrie, primarul localităţii, este obligat să pună la dispoziţia competitorilor electorali, la cererea şi pe cheltuiala acestora, copii ale acestei liste
Copiile de pe listele electorale permanente se întocmesc de către primari în perioada 24 – 31 octombrie 2014, în două exemplare, şi reprezintă documentele pe care le vom găsi în ziua votului în secţiile de votare. Un exemplar se păstrează de către secretarul unităţii administrativ teritoriale, iar cel de al doilea va fi predat birourilor electorale a secţiilor de votare.
“Operaţiunile în registrul electoral sunt permanente şi nu se realizează doar în perioada alegerilor, modificările trebuie operate în termen de 24 de ore de la data luării la cunoştinţa a cazurilor ce impun radierea, urmând ca, la data de 31 octombrie, să fie stabilit numărul definitiv de alegători care se vor regăsi în copiile de pe listele din secţiile de votare” a declarat Prefectul judeţului, Florin Sinescu.
Leave a Reply