full screen background image

3 firme sucevene de recrutare a forţei de muncă în străinătate au prejudiciat bugetul statului

Directaia Antifrauda     Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Suceava a demontat o ingineria financiară prin care se evită achitarea la bugetul statului român a impozitului pe venit, precum şi a contribuţiilor aferente acestuia, de către firmele autorizate de recrutare şi plasare a forţei de muncă în străinătate, pentru o perioadă de 1-6 luni.

Ca mod de operare, lucrătorii autohtoni sunt angajaţi la societatea din România cu salariul minim pe economie, diferenţa fiind achitată, sub formă de diurnă, la valoarea acesteia din ţara în care îşi desfăşoară activitatea muncitorii în cauză. „

Spre exemplu, un muncitor în construcţii, recrutat să  lucreze în Germania, este remunerat în România cu salariul minim brut de 900 de lei pe lună, iar diferenţa negociată de până la 1.500 de euro pe lună o primeşte cu titlul de diurnă, pe card.

Societatea din România încasează banii cu pricina de la o firmă germană, beneficiară a prestaţiei sale.

În consecinţă, întrucât diurna nu este asimilată unui salariu şi pentru aceasta nu sunt achitate impozit pe salariu şi contribuţiile aferente, bugetul consolidat al statului este puternic prejudiciat.

Din cele 60 de firme în evidenţă din raza de competenţă a Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Suceava, respectiv din judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Neamţ, Suceava are înregistraţi 20 de asemenea operatori pe piaţa muncii, adică o cincime din total.

În judeţul Suceava, controalele au fost încheiate la 3 societăţi comerciale, restul firmelor fiind în curs de verificare.

La cei 3 operatori deja verificaţi, lucrătorii Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Suceava au constat un prejudiciu de aproximativ 4 milioane de euro, sumă neachitată la bugetul consolidat al statului în intervalul 2012-2014, adică după armonizarea legislaţiei româneşti cu cea europeană în domeniu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar