full screen background image

Luni vor fi livrate primele 37 de ambulanţe noi în ţară

ambulanta suceava     Serviciile de ambulanţă vor primi la rectificarea bugetară din septembrie fonduri suplimentare pentru dotare, reabilitare, consolidare de clădiri, reparaţii auto, dar şi pentru deblocare de posturi şi promovarea personalului, a anunţat vineri, la Poiana Braşov, ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu.

„Vom aloca fonduri suplimentare serviciilor de ambulanţă, pentru început vom aloca sumele care pot fi cheltuite până la sfârşitul anului. Luni vom livra primele 37 de ambulanţe noi în ţară, pentru 13 judeţe unde există deficit mare de maşini. Comisia de urgenţă a făcut prioritizarea repartizării ambulanţelor şi necesarul fondurilor la rectificare. Repartiţia maşinilor o voi face la Cluj”, a spus ministrul Sănătăţii, în deschiderea celei de a XV-a Conferinţe naţionale de medicină de urgenţă, organizată în perioada 11-14 septembrie, la Poiana Braşov, de către Asociaţia Serviciilor de Ambulanţă din România, împreună cu Societatea de Salvare Bucureşti.

Ministrul a mai spus că va continua deblocarea posturilor, până acum fiind aprobată pentru serviciile de ambulanţă deblocarea a 160 de posturi, scrie Mediafax.  “Ştiu că în sistemul medical a primat pesimismul, dar sper că pentru rectificarea din septembrie să fie aprobate fondurile solicitate de către Comisia de urgenţă”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

comments

comments




Leave a Reply

avatar