full screen background image

Târgurile de animale din judeţul Suceava, închise din cauza bolii limbii albastre

colegiu 0909     Târgurile animale din judeţul Suceava vor fi închise până pe 5 octombrie, ca o măsură preventivă de răspândire a  bolii limbii albastre, a anunţat directorul  Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Leon Postolache.

Oficialul sucevean a precizat că decizia aparţine Autorităţii Naţionale Veterinare Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor care, printr-un ordin, a interzis circulaţia animalelor receptive pe teritoriul judeţului.

Aceasta după ce, pe lângă focarul de boală din judeţul Botoşani, declarat în urmă cu o săptămână, o suspiciune la o bovină a apărut ieri, în judeţul Neamţ.

Postolache “Având în vedere dinamica bolii, intervalul scurt de timp în care s-a extins în ţara noastră  precum şi perioada de activitate a vectorilor bolii, ANSVSA, prin DSVSA a impus, conform regulamentelor europene, restricţionarea libertăţii de mişcare a animalelor în teritoriu, ieşirea acestora din zonele de protecţie fiind interzisă”.

Până pe 5 octombrie, proprietarii de stâne nu au voie să părăsească amplasamentele pe care le ocupă în prezent.

Inspectorii DSVSA, împreună cu lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean, vor face controale în toate târgurile şi pieţele din judeţ, echipele mixte verificând modul în care sunt respectate prevederile referitoare la interzicerea comercializării animalelor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar