Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava va interzice accesul pe raza judeţului Suceava a rumegătoarelor provenind din judeţul vecin, Botoşani.
Aceasta după ce, odată cu identificarea în raza lor de competenţă a unui focar de boala limbii albastre, autorităţile sanitare veterinare botoşănene au instituit deja filtre în trafic.
Directorul executiv al DSVSA Suceava, Leon Postolache, spune că veterinarii din Botoşani monitorizează circulaţia ovinelor, caprinelor şi bovinelor, iar dacă animalele depistate provin din zonele de supraveghere şi protecţie instituite după declararea focarului, acestea vor fi întoarse în localităţile de origine.
Postolache: “În judeţul Botoşani a fost confirmat, marţi, un focar, aşteptăm de la ANVSA localităţile care sunt vizate şi vom interzice circulaţia pe teritoriul judeţului nostru a bovinelor, ovinelor şi caprinelor care provin din zonele respective. Totodată, medicii veterinari din judeţ au declanşat o informare a crescătorilor şi, de asemenea, colegii noştri vor fi prezenţi în târgurile de animale”.
Astfel, duminică veterinarii vor fi prezenţi în târgul din Vereşti, iar luni în cel din Liteni, unităţi teritorial-administrative de graniţă cu judeţul Botoşani, cât şi aflate în prejma râului Siret, apă curgătoare pe care ţânţarii sunt întâlniţi în număr ridicat.
Leave a Reply