full screen background image

Strategia României la NATO se va discuta astăzi în CSAT

nato     Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte astăzi, cu o zi înaintea Summitului NATO din Ţara Galilor. CSAT va stabili care va fi, oficial, poziţia României la întâlnirea şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că ţara noastră este interesată de consolidarea flancului estic al Alianţei, în condiţiile în care riscurile de securitate cresc.

Şeful statul susţine că NATO ar trebui să-şi sporească prezenţa militară în Marea Neagră, pentru a descuraja orice tentativă de agresiune.

De asemenea, se va lua în discuţie şi posibilitatea amplasării pe teritoriul Romaniei a unei baze NATO permanente. Acelaşi lucru şi-l doresc atât Polonia, cât şi statele baltice.

NATO se află în faţa unei imense provocări, criza din Ucraina, şi în toiul aceste crize incepe mâine Summitul Alianţei Nord-Atlantice din Ţara Galilor, o întâlnire socotită a fi una dintre cele mai importante de după încheierea Războiului Rece. Iar Digi24 va fi acolo! Trimişii noştri speciali, Sanda Nicola şi Toma Petcu, vor relata, în direct, începând chiar din această seară, despre deciziile care vor influenţa securitatea mondială.

comments

comments




Leave a Reply

avatar