full screen background image

Creşte nota de plată a drumului Suceava – Botoşani

asfaltari     Modernizarea Drumului European Suceava – Botoşani va costa mai mult decât suma prevăzută iniţial în contractul încheiat între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi firma UMB Spedition.

Deşi lucrările sunt într-o avansată fază de execuţie, fondurile cu care firma a câştigat licitaţia sunt insuficiente.

Din acest motiv, CNADNR organizează o nouă licitaţie – prin cerere de ofertă – pentru execuţia de lucrări suplimentare.

Valoarea acestora este de 4 milioane de lei, care se vor adăuga celor 68 de milioane cheltuite până acum.

Suplimentarea contractului a fost argumentată prin faptul că UMB Spedition a fost nevoită să intervină cu lucrări neprevăzute la mai multe poduri, printre care şi cele de la Plopeni şi Salcea.

Investiţia presupune modernizarea a 36 de kilometri de drum, carosabilul urmând să aibă o lăţime de 7 metri.

comments

comments




Leave a Reply

avatar