full screen background image

Bilanțul tragediei de la metroul din Moscova a crescut

moscova metrou     Cel puțin 12 persoane și-au pierdut viața și alte 150 au fost rănite, dintre care 50 sunt în stare gravă, după ce trei vagoane ale unui tren au deraiat marți dimineață, la o oră de vârf, în metroul din Moscova, principalul mijloc de transport din capitala rusă, potrivit celor mai recente informații ale municipalității moscovite, citate de Interfax, RIA Novosti și EFE.

Primarul-adjunct al Moscovei, Piotr Biriukov, anunțase anterior un bilanț de zece morți.

Potrivit acestuia, 149 de persoane au solicitat asistență medicală, iar 109 dintre acestea au fost spitalizate.

O sursă din cadrul Ministerului pentru Situații de Urgență a declarat pentru RIA Novosti că aproximativ 50 de persoane au fost spitalizate în stare gravă. Ulterior, Ministerul pentru Situații de Urgență a confirmat cifra de 12 morți, dar bilanțul victimelor ar putea să crească, potrivit unor surse medicale.

Accidentul s-a produs în jurul orei locale 09:25 (ora Moscovei) între stațiile ‘Slavianski Bulivar’ și ‘Park Pobedî’, în partea de vest a orașului.

Într-o primă etapă, 28 de ambulanțe și elicoptere au fost mobilizate la locul accidentului, în apropiere de stația ‘Slavianski bulivar’, de unde au fost evacuate 350 de persoane. Ulterior, numărul acestora a crescut la peste 100.

Un unul din vagoanele deraiate au rămas blocate peste 20 de persoane, dintre care doar o parte au fost extrase de echipele de descarcerare.

Potrivit unor surse din cadrul Ministerului pentru situații de Urgență, scăderea presiunii în rețeaua care alimentează cu electricitate metroul din Moscova a provocat o eroare în sistemul de semnalizare, ceea ce a condus la frânarea bruscă a unui tren. Această ipoteză a fost confirmată și de purtătorul de cuvânt al Comisiei de anchetă de pe lângă Parchetul General al Rusiei, Vladimir Markin.

Autoritățile municipale au suplimentat cu 60 numărul autobuzelor care să-i poată transporta pe călătorii din stațiile afectate ale metroului.

Acesta este cel mai grav accident din ultimii doi ani la metroul din Moscova. La 5 iunie 2012, un incendiu izbucnit între stațiile ‘Bibilioteka Lenina’ și ‘Ohotnâi riad’ a determinat evacuarea a circa 4.500 de călători, amintește Efe.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, care în prezent se află la summitul BRICS din Brazilia, a declarat că șeful statului rus a fost informat în legătură cu tragedia din metroul moscovit.

Conform autorităților municipale, nu ar fi cetățeni străini printre persoanele decedate în urma accidentului de la metrou.

comments

comments




Leave a Reply

avatar