Miercuri, la ora 10.45, pe DN 17, în afara localităţii Ilişeşti, Ştefan C., de 49 de ani, din comuna Sadova, în timp ce conducea o autoutilitară care tracta o remorca, într-o curbă la dreapta, din cauza neadaptării vitezei la carosabilul umed, remorca a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune laterală cu autoutilitara, condusă, din sens opus, de Ilie A., de 37 de ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani.
În urma impactului, conducătorul auto Ilie A. a suferit leziuni corporale uşoare, iar la faţa locului s-a deplasat o ambulanţă, care i-a acordat îngrijiri medicale, însă acesta a refuzat să se deplaseze la spital, semnând în fişa de consultaţie.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Leave a Reply