full screen background image

Protest la TVR

TVR_logo1     Aproximativ 300 de angajaţi ai Televiziunii Române s-au adunat, marţi, în curtea instituţiei în semn de protest faţă de neplata salariilor, conform legilor în vigoare şi Contractului Colectiv de Muncă (CCM), au declarat pentru MEDIAFAX surse din TVR.

Angajaţii s-au adunat în curtea instituţiei din Bucureşti marţi, în jurul prânzului, în contextul în care, luni, nu le-au fost plătite salariile, aşa cum ar fi trebuit conform CCM.

Conform mai multor surse din TVR, Stelian Tănase, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), ar fi declarat că motivul întârzierii salariilor ar fi acela că Televiziunea Română ar fi făcut o plată către European Broadcasting Union (EBU). Însă, potrivit aceloraşi surse, banii pentru salarii ar fi fost în conturile instituţiei încă de la sfârşitul săptămânii trecute. De asemenea, sursele citate spun că prioritatea, potrivit Codului Muncii, este plata salariilor, înainte de plata altor obligaţii ale instituţiei.

Pe de altă parte, conform altor surse, în momentul difuzării acestei ştiri, salariile pentru o parte din angajaţii TVR ar fi fost virate, urmând ca altă parte din salariaţi să îşi primească salariile în cursul zilei de miercuri.

Contactat, marţi, de MEDIAFAX, Stelian Tănase a declarat că este în şedinţa Comitetului Director şi nu poate răspunde la întrebări în acel moment.

Situaţia în TVR a fost în ultimele săptămâni foarte tensionată, ca urmare a unei decizii a Comitetului Director al instituţiei, din care face parte şi Stelian Tănase, de reducere a timpului de lucru al salariaţilor şi, implicit, a câştigurilor lor salariale cu 20%.

După această decizie, salariaţi ai TVR au intrat în grevă japoneză, purtând banderole albe pe braţe, şi au protestat în mod repetat în curtea Televiziunii Române din Bucureşti, dar şi în studiourile teritoriale ale televiziunii.

Pe 25 iunie, însă, Consiliul de Administraţie al TVR, din componenţa căruia face parte şi Stelian Tănase, a respins planul de reducere a timpului de lucru al salariaţilor de la 8 la 6 ore şi a câştigurilor lor salariale cu 20%, după cum au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, surse din Televiziunea Română.

comments

comments




Leave a Reply

avatar