Congresul extraordinar al PNL va adopta, vineri, noua formă a Statutului partidului, prin care este eliminată apartenenţa PNL la ALDE, creşte numărul membrilor Biroului Politic şi se instituie mecanisme de control în cazul miniştrilor şi demnitarilor susţinuţi de partid.
Proiectul noului Statut al PNL, adoptat în comisia internă de specialitate din partid, va fi supus votului în cadrul şedinţei Delegaţiei Permanente de vineri şi ulterior în Congresul PNL.
Din cei 31 de vicepreşedinţi, care vor fi aleşi în mod uninominal în cadrul Congresului, 15 vor avea competenţe executive pentru a se ocupa de domenii specifice.
Atribuţiile acestora urmează a fi aprobate în prima şedinţă a Delegaţiei Permanente, la propunerea Biroului Politic Naţional, iar ceilalţi 16 vicepreşedinţi vor primi atribuţii în coordonarea activităţilor filialelor PNL, prin decizia BPN.
Leave a Reply