Ziua Drapelului a fost aniversată, joi, în Piaţa Tricolorului, din apropierea Palatului Administrativ Suceava.
Pe o ploaie măruntă, la acţiune au luat parte oficialităţi judeţene şi municipale, politicieni, preoţi şi veterani de război.
După ce garda de militari a dat onorul, tricolorul a fost înălţat pe catarg.
Subprefectul Sucevei, ATANASĂ NISTOR, a precizat că “cinstind tricolorul, îi cinstim pe cei care au murit pentru ca Romania să ajungă un stat modern”.
Preşedintele Consiliului Judeţean, CĂTĂLIN NECHIFOR, a amintit că “drapelul îşi are rădăcini în timpuri străvechi, pe timpul dacilor.”
La manifestarea de astăzi, primarul de Suceava, ION LUNGU, a spus că “drapelul se confundă cu pământul binecuvântat al patriei”.
Pe 25 iunie drapelul a fost desprins de pe catarg, preluat de garda drapelului şi dus în Biserica „Sfânta Înviere”, unde a rămas peste noapte.
Joi dimineaţă, a fost oficiată o slujbă de sfinţire a simbolului naţional, iar drapelul s-a întors pe catarg, în Piaţa Tricolorului, pe acordurile imnului naţional al României.
Momentul solemn s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, formată din detaşamente de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, acompaniate de Fanfara Primăriei municipiului Suceava.
Leave a Reply