full screen background image

Asociere între Consiliile Judeţene Suceava şi Iaşi, pentru un proiect de infrastructură rutieră

nechin adom     Consiliile Judeţene Suceava şi Iaşi s-au asociat în vederea realizării celui mai important proiect de infrastructură rutieră din Regiunea de Nord Est cu finanţare europeană.

Şefii celor două instituţii, CĂTĂLIN NECHIFOR şi CRISTIAN ADOMNIŢEI, au semnat, astăzi, contractul de asociere, în valoare de aproape 80 de milioane de euro, care vizează îmbunătăţirea accesibilităţii zonei şi facilitarea traficului inter-regional dintre cele două judeţe.

NECHIFOR a declarat că ruta de pe teritoriul judeţului Suceava prinsă în proiect va avea 75 de kilometri : Dolhasca – Liteni – Udeşti – Bosanci – Ipoteşti – Suceava – Liteni – Stroieşti – Costâna – Dărmăneşti.

El a adăugat că modernizarea drumurilor judeţene este “singura alternativă viabilă” pentru a primi finanţare europeană.

Nechifor: “Nu e doar un simplu drum judeţean. E o alternativă la cele două frontiere, la Ucraina, dar şi la Moldova. Prin dezvoltarea acestui proiect pot face o legatura mai fluidă cu Moldova, care e deja într-un parcurs european bine definit. Prin măsura asta, vom reuşi să avem căi rutiere bine puse la punct.”

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, CRISTIAN ADOMNIŢEI, consideră că acesta este cel mai important proiect din regiune şi “care ar putea debuta în 2016”.

El a menţionat că pe teritoriul judeţului vecin sunt prevăzuţi pentru modernizare 94 de kilometri pe traseul Iaşi – Gropniţa – Coarnele Caprei – Belceşti – Scobinţi – Lespezi.

Adomniţei: “Suntem primele două judeţe din ţară care s-au apucat de proiecte, fără multa poveste sau sentimente. Le facem pentru că sunt importante şi deservesc peste 100.000 de oameni. Vrem să nu irosim resursele şi să nu pierdem vremea. Toată lumea a venit cu proiecte la ADRNE, dar primul care s-a întâmplat a fost cu Suceava.”

Contractul de asociere prevede ca administraţiile judeţene Suceava şi Iaşi să suporte din bugetele proprii toate cheltuielile pentru partea de documentaţie tehnică şi să se susţină reciproc pentru promovarea şi avizarea proiectului comun.

nechi adom 2

comments

comments




Leave a Reply

avatar