Miercuri, la ora 12.30, un bărbat, de 62 de ani, din comuna Grăniceşti, a sesizat poliția despre faptul că, în dimineaţa aceleiaşi zile, în jurul orei 09.00, în timp ce se afla pe scările din faţa unei policlinici din municipiul Suceava, cu intenţia de a se prezenta la medic, a fost abordat de o persoană necunoscută de sex masculin.
Bărbatul, sub pretextul că o să-i elibereze mai repede un document medical, dar trebuie să plătească o taxă, a înşelat victima cu suma de 135 lei.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului și recuperarea prejudiciului.
Poliţiştii reamintesc faptul că, deşi infracţiunile de înşelăciune săvârşite prin diverse moduri de operare au fost mediatizate în vederea cunoaşterii de către populaţie a cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au generat şi favorizat săvârşirea acestora, spre deosebire de alte infracţiuni, în aceste cazuri autorii se dovedesc a fi deosebit de inventivi, reuşind să găsească metode de a câştiga încrederea victimelor, lucru esenţial în reuşita acestora.
Nu doar “păcăleala” prin sms sau “metoda aaccidentului” fac parte din înşelăciuni, dar şi încasarea unor sume de bani prin afişarea unor calităţi oficiale sau lucrative (infractorii se prezintă ca reprezentanţi ai unor instituţii, încasatori Eon, ingineri metrologi, etc.), sunt tot atâtea cazuri ce pot lăsa cetăţenii cu buzunarele goale.
Spre deosebire de alţi infractori, escrocii se caracterizează prin simţul observaţiei şi al oportunităţii, aptitudini ce le permit sa-si adapteze modul de operare în funcţie de situaţie si de victimă.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la măsurile preventive pe care cetăţenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordate de persoane necunoscute, care solicită anumite sume de bani pentru efectuarea unor servicii.
Leave a Reply