Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat, în două autoturisme, în locaşuri special amenajate, peste 12.500 de pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 123.000 de lei.
Cele două autoturisme au fost indisponibilizate la sediul poliţiei de frontieră, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar unul dintre conducătorii auto este cercetat pentru contrabandă, fiind reţinut pentru 24 de ore.
Marţi dimineaţă, la nivelul S.P.F. Rădăuţi – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 06.30, lucrătorii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control, pe raza localităţii Voitinel, o autoutilitară marca „Fiat Ducato”, condusă de Marin S., în vârstă de 40 de ani, domiciliat pe raza jud. Hunedoara.
În urma controlului efectuat asupra maşinii, poliţiştii de frontieră au descoperit un locaş special amenajat, sub lada de transport marfă, în care se afla o mare cantitate de ţigări, fapt pentru care bărbatul a fost condus la sediul poliţiei de frontieră, împreună cu autovehiculul, în vederea efectuării unui control amănunţit.
Cu această ocazie, în locaşul special amenajat au fost descoperite 12.288 de pachete cu ţigări, marca ”Viceroy”, de provenienţă ucraineană, în valoare de 122.600 de lei.
Bărbatul este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată, în vederea confiscării.
Persoana în cauză a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Totodată, autoutilitara folosită la activitatea infracţională, în valoare de 3.520 de lei, a fost indisponibilizată, până la finalizarea cercetărilor.
Marţi noapte, în jurul orei 23.00, s-a prezentat, în PTF Siret, pe sensul de intrare în ţară, o femeie, cetăţean ucrainean, Olha N., în vârstă de 43 de ani, conducând un autoturism marca „Volkswagen ”.
Existând suspiciuni că aceasta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat un control amănunţit asupra maşinii.
Astfel, a fost descoperită ascunsă, într-un locaş special amenajat, sub scutul din spate al autoturismului, cantitatea de 388 de pachete de ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
Ţigările, în valoare de aproximativ 500 de lei, au fost ridicate, în vederea confiscării, iar conducătoarea auto a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei.
Totodată, autoturismul, în valoare de aproximativ 7.000 de lei, a fost ridicat, în vederea confiscării, deoarece acesta avea confecţionat locaş special amenajat pentru transportul ţigărilor.
Leave a Reply