full screen background image

“Frumuseţile anotimpurilor”, proiect socio-cultural, educaţional şi concurs internaţional

conc ms 1     “Fiecare persoană umană respiră aerul lumii acesteia – prin dar dumnezeiesc – în mijlocul naturii. Fie că e trăitor în spaţiul urban, fie că se bucură de viaţa din spaţiul rural, prezenţa naturii nu poate fi eliminată din cotidian. Iar mai ales în spaţiul urban fiecare oază de natură creează confort, relaxare, primenire.

Despre interdependenţa şi interconexiunea anotimpurilor marele scriitor francez Albert Camus spunea: “Fiecare toamnă e o a doua primăvară în care fiecare frunză e o floare” şi “În această iarnă mi-am dat seama că în sufletul meu există o eternă vară”. Sufletele calde iradiază şi iarna…

Din sufletele calde ale copiilor din mai multe spaţii ale lumii, din talanţii dăruiţi lor de Părintele ceresc dorim să punem în lumină crâmpeie de recunoaştere a frumosului dumnezeiesc din minunăţiile anotimpurilor. Scopul realizării desenelor, colajelor, compunerilor, poeziilor, ale tuturor creaţiilor literar artistice cu privire la frumuseţile anotimpurilor este o invitaţie la explorarea frumosului din noi ca reflexie a frumosului din jurul nostru… “Ca pentru toate să-Ţi mulţumească Ţie, Preabunule Meşter”.

Pornind la acest argument, semnat de prof. Grigorescu Georgeta, în perioada aprilie – mai 2014 Şcoala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” din Fălticeni, împreună cu Şcoala Gimnazială “Artur Gorovei” din Buneşti, au propus şcolilor din România, Republica Moldova şi Italia un parteneriat socio-cultural, educaţional şi concurs internaţional intitulat “Frumuseţile anotimpurilor” .

Ideea acestui proiect a fost gândită, dezvoltată şi propusă de un grup de profesori de la cele două şcoli: prof. Elisabeta Dolcean şi pr.prof.dr. Florin Grigorescu de la Buneşti şi prof. Grigorescu  Georgeta şi prof. Axinia Maria de la Fălticeni.
Directorii Dorina Todirică, Liviu Daniel Deleanu şi Gabriela Ştefănescu au întâmpinat pozitiv şi au susţinut propunerile profesorilor sus amintiţi, apreciind importanţa evenimentului.

Împreună cu ei colegii lor de la cele două instituţii de învăţământ au contribuit activ la buna desfăşurare a proiectului.
Aprobat de I.S.J. Suceava prin prof. Gheorghe Lazăr, inspector  general şi prof. Gheorghe Hostiuc, inspector la disciplina religie acest demers a inclus ca parteneri Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Parohia Sf. Ignatie Teoforul din Frosinone, Italia, Asociaţia “Insieme onlus rumena” Italia, Liceul teoretic “A. Mateevici” din oraşul Donduşeni, Republica Moldova, şi alte instituţii regionale.

Proiectul a avut ca obiectiv fundamental dorinţa întâlnirii în cuvânt şi artă a copiilor din mai multe zone ale ţării, din mai multe neamuri şi din mai multe spaţii ale lumii. Bucuria împlinirii muncii din acest proiect s-a evidenţiat prin atingerea obiectivelor specifice: educarea morală a copiilor şcolari, dezvoltarea capacităţii de a cunoaşte şi înţelege importanţa naturii înconjurătoare, stimularea curiozităţii pentru investigarea frumuseţilor naturii, Sensibilizarea copiilor în ceea ce priveşte arta, cultura şi viaţa oamenilor din diverse spaţii ale lumii, înţelegerea protejării şi conservării naturii în frumuseţea ei.

Patru secţiuni de lucru au desemnat activităţile practice ale proiectului: trei adresate elevilor şi unul adresat cadrelor didactice. Pentru elevi au fost propuse:

I.  Concurs de colaje, desene, picturi cu tema “Frumuseţile anotimpurilor din locul unde trăiesc eu” (Clasa pregătitoare şi clasele I-IV).

II. Concurs de poezii, compuneri, eseuri cu  tema  “Frumuseţile  anotimpurilor din locul unde trăiesc eu” (Clasele V- XII).

III.  Concurs de felicitări, dedicat evenimentelor sărbătorilor pascale

Pentru cadrele didactice şi instituţiile partenere a fost propus Concursul de fotografie “Raze din sufletul meu”, fotografii din cadrul activităţilor extracurriculare, dedicate  realizării lucrărilor din cuprinsul secţiunii concursului “Frumuseţile anotimpurilor”.

Participarea la concurs a fost una remarcabilă pentru prima ediţie: 1.234 de lucrări, trimise de 1.058 de elevi, de la 312 şcoli, din 30 de judeţe ale României, din localităţile Carugati şi Frosinone din Italia, precum şi din regiunile Donduşeni şi Chişcăreni din Republica Moldova.

Pentru calitatea compoziţiilor s-au acordat 158 premii I, 122 premii II, 107 premii III, 450 menţiuni.

Pe lângă diplomele aferente s-au oferit ca premii cărţi, reviste de cultură şi spiritualitate creştină iar profesorilor merituoşi s-au acordat diplome de excelenţă.

Finanţarea proiectului s-a realizat de către parohia Sf, Nicolae din Unceşti, comuna Buneşti, judeţul Suceava, reprezentată de pr. prof. dr. Grigorescu Florin

comments

comments




Leave a Reply

avatar