full screen background image

Deponenţii CEC pentru achiziţia de maşini vor fi despăgubiţi din 4 septembrie

OLYMPUS DIGITAL CAMERA     Persoanele fizice care şi-au transferat după 22 decembrie 1989 banii de la CEC la BRD pentru achiziţionarea unui autoturism Dacia sau moştenitorii acestora trebuie să depună până la 15 iunie o cerere de restituire în unităţile BRD împreună cu alte documente, plăţile efectuându-se din 4 septembrie.

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice şi modalitatea de despăgubire a persoanelor fizice care şi-au transferat depozitele existente la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme la BRD şi de acordare de către statul român a despăgubirilor care li se cuvin, deponenţii sau moştenitorii/împuterniciţii acestora pot depune cererea în 30 de zile de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial, respectiv de la 16 mai.

Persoanele pot merge în orice agenţie BRD cu dosarul format din originalul CEC-ului cu suma limitată şi/sau originalul dovezii eliberate de bancă în momentul transferului sumelor de la CEC la BRD, ceclaraţie notarială pe proprie răspundere, în original, prin care declarǎ că nu au încasat despăgubirea până la data declaraţiei, că suma transferată la BRD nu a fost afectată în niciun fel până la data respectivă şi că este de acord cu prelucrarea datelor sale personale şi transferul acestora către Ministerul Finanţelor Publice sau orice altă autoritate sau entitate implicată.

Solicitanţii trebuie să mai prezinte actul de identitate, documentul în original care atestă schimbarea numelui (certificat de căsătorie, decizie de divorţ etc) şi actul care atestă calitatea de moştenitor sau procura notarială specială care atestă calitatea de împuternicit, în original.

“În cazul deponenţilor, moştenitorilor sau împuterniciţilor acestora care au obţinut o hotărâre judecǎtorească executorie care prevede o sumă pe care statul român, prin MFP, a fost obligat să o achite, aceştia trebuie să se adreseze direct Ministerului Finanţelor Publice pentru a depune o cerere şi copia legalizată de instanţa judecătorească emitentă după hotărârea judecătorească executorie”, se arată într-un comunicat al BRD.

Statul va despăgubi persoanele fizice care şi-au transferat după 22 decembrie 1989 banii de la CEC la BRD pentru achiziţionarea unui autoturism Dacia în limita unui plafon de 100 milioane de lei, prin emisiuni de titluri de stat, prima fiind lansată pe 4 august, cu scadenţă la o lună, fără dobândă.

Actul normativ prevede şi majorarea cu 222.231 de lei a valorii totale a despăgubirii pentru persoanele fizice care au depus bani la CEC până la 15 februarie 1992 pentru achiziţia de maşini Dacia.

Suma suplimentară va fi asigurată de Ministerul Finanţelor Publice printr-o emisiune de titluri de stat pe numele CEC Bank lansată tot la 4 august şi răscumpărată la 3 septembrie.

“Persoanele fizice care au dreptul la despǎgubire se vor putea prezenta la ghişeele bǎncii, în vederea punerii la dispoziţie a sumelor cuvenite, începând cu prima zi bancarǎ imediat urmǎtoare datei scadenţei emisiunii de titluri de stat, respectiv 4 septembrie 2014”, se mai spune în comunicat.

Cei care nu depun solicitările în termen de 30 de zile, până la 15 iunie, vor putea depune dosare şi ulterior, urmând a primi despăgubiri prin viitoare emisiuni de titluri de stat.

comments

comments




Leave a Reply

avatar