Biroul Național „a decis cu majoritatea de voturi, un vot împotrivă și trei abțineri ca PNL să se alăture grupului PPE”. Anunțul a fost făcut, luni, de purtătorul de cuvânt al partidului, Cristina Pocora.
„BPN al PNL a decis cu majoritate de voturi, un vot împotrivă şi trei abţineri, ca PNL să se alăture grupului PPE şi europarlamentarii noştri să facă parte din grupului PPE. Decizia va fi supusă și atenţiei Delegaţiei Permanente”, a anunţat Cristina Pocora.
Purtătorul de cuvânt al PPE, Kostas Sasmatzoglou, a precizat, pentru Mediafax, că Partidul Popular European ar putea discuta şi lua o decizie privind primirea PNL săptămâna viitoare, dacă liberalii români trimit documentaţia necesară la timp.
Liderii Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) susţin că delegaţia PNL în Parlamentul European se alătură lui Traian Băsescu prin intrarea în Partidul Popular European.
„Rezultatul alegerilor arată că Grupul ALDE rămâne al treilea grup ca mărime în Parlamentul European. Fără sprijin de la ALDE, nicio decizie nu poate fi luată”, se arată într-o declaraţie comună a preşedintelui ALDE, Graham Watson şi a liderului Grupului ALDE, Guy Verhofstadt.
Leave a Reply