Campania electorală pentru alegerile europarlamentare a ajuns la final.
Duminică, 579.577 de suceveni sunt aşteptaţi să se prezinte la vot.
Joi, au fost întocmite copiile actualizate de pe listele electorale permanente, iar vineri, se face distribuirea buletinelor de vot, a ştampilelor de control şi a ştampilelor cu menţiunea VOTAT, precum şi a formularelor pentru încheierea proceselor verbale.
Prefectul Florin Sinescu a precizat că în judeţul Suceava funcţionează 553 de secţii de votare, la care au fost repartizate 637.535 buletine de vot.
Bugetul alocat de Guvern pentru alegerile europarlamentare este de 2 milioane de lei, cea mai mare parte costuri de personal.
Sinescu a declarat, astăzi, că, în ceea ce priveşte comunicaţiile, numai în 3 secţii nu pot fi asigurate legături prin telefoane mobile.
Sâmbătă şi duminică, Serviciul de Evidenţă a Populaţiei va funcţiona cu program extins, între orele 8 – 16, respectiv 8 – 21.
Leave a Reply