La inițiativa Asociației Județene de Fotbal Suceava, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, pe terenul de fotbal al Universității ”Ștefan ce Mare” Suceava a avut loc, astăzi, 21 mai, între orele 9,00-12,30, competiția fotbalistică intitulată ”Să descoperim fotbalul împreună”.
La întrecere au participat, alături de alte instituții școlare, și copii din cadrul sistemului de protecție, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, fete și băieți.
Competiția a început la orele nouă cu încălzirea şi jocurile pe echipe, pentru ca la final, să fie jucat meciul între echipe.
Copiii din sistemul de protecție, participanți la competiție, provin de la Centrul de Plasament ”Speranța” Suceava – 22 de copii, Centrul de Plasament ”Mihail și Gavril” Solca – 14 copii, Servicii Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului – Ostra – 14 copii şi Servicii Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni – 14 copii.
La finalul competiției, toți participanții au primit diplome și medalii înmânate de către conducătorii celor două instituții (Dan Ionuț Adomniței, din partea DGASPC Suceava, și Ciprian Anton, din partea AJF Suceava), iar fiecare echipă a primit câte o cupă cu minge inscripționată și câte cinci mingi în dotare, pentru antrenament.
Leave a Reply