full screen background image

Două case sparte în week-end-ul trecut, la Gălăneşti

Combina muzicala     Luni, în jurul orei 10.00, agenţii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați de o femeie, din localitate, despre faptul că a găsit ușa locuinței mamei sale, din aceeaşi localitate, prezentând urme de forțare.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în perioada 17 – 19 mai, autori neidentificaţi au pătruns, prin efracție, în interiorul locuinței și au sustras aparatură electronică și alte bunuri.

În timpul cercetărilor, poliţiştii au fost sesizați de o altă femeie din localitate, despre faptul că, în aceeași perioadă, autori neidentificați au spart un geam al locuinței aflată în construcție, aparținând fratelui său, de 35 de ani, plecat la muncă în Anglia, și au sustras scule electrice.

Valoarea prejudiciului produs celor două locuințe este de aproximativ 2.000 de lei.

În cauză au fost întocmite dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, cercetările fiind continuate, în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar