full screen background image

Ratingul de țară al României, îmbunătățit

sp     Standard & Poor’s (S&P), singura dintre marile agenţii de rating care încă evalua România în categoria “junk”, nerecomandată investitorilor, a îmbunătăţit, vineri, calificativul suveran al ţării cu o treaptă, la “BBB-” cu perspectivă stabilă, în categoria recomandată pentru investiţii, relatează Mediafax.

“România face progrese în reducerea îndatorării externe. În plus, consolidarea fiscală şi stabilitatea sectorului financiar sunt în continuare pe drumul cel bun”, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Ratingul pentru împrumuturi în valută şi monedă locală pe termen lung al României a fost revizuit pozitiv de la “BB+”, cea mai ridicată treaptă din “junk”, la “BBB-“, ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor.

Calificativul pentru împrumuturi pe termen scurt a fost urcat de la “B” la “A-3”.

Potrivit agenției S&P, perspectiva ratingurilor pe termen lung este stabilă, reflectând un echilibru între probabilitatea ca programele fiscale şi de reformă să depăşească aşteptările S&P şi posibilitatea reapariţiei unor dezechilibre externe.

S&P era singura dintre cele trei mari agenţii de rating, incluzând Fitch şi Moody’s, care evalua România cu rating din categoria “junk”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar