Noul disc al lui Pharrell Williams reuşeşte să emoţioneze şi să ne poarte într-un univers unde iubirea este cheia pentru soluţionarea oricărei dileme existenţiale.
Genialitatea este tot mai rar întâlnită în zilele noastre. A regăsi sclipiri de geniu în orice domeniu şi în muzica actuală în mod particular a devenit o sarcină din ce în ce mai dificilă. Avem în faţă un personaj complet, care a fost înzestrat cu atât de multe calităţi şi cu un altruism desăvârşit, astfel că oameni din toate colţurile lumii se pot bucura de munca sa. Pharrell Williams nu este doar un creator de hit-uri pe bandă rulantă, ci unul dintre producătorii care se bucură de un succes fără egal încă din momentul apariţiei.
Fascinată dintotdeauna de piesele pe care le-a realizat pentru nume ca Justin Timberlake, Madonna, Mariah Carey, Gwen Stefani sau Jay-Z, am încercat să ajung în mintea şi sufletul unui om care lasă o moştenire deosebit de importantă în creaţie.
Din multe puncte de vedere, Pharrell nu este ca noi toţi. Una dintre caracteristicile fabuloase cu care a fost înzestrat este sinestezia. Această calitate are o definiţie simplă: persoana în cauză percepe sunetele în culori. Williams nu crede în culoare ca şi o formă de marketing sau una de expresie, căci pentru el este o cheie spre spiritualitate. Credinţa sa este că tot ceea ce observă ca şi imaginar sinestezic este o conexiune cu cea mai înaltă putere.
Pharrell a ţinut să fructifice la maximum noul val de simpatie generat din momentul apariţiei primului duet cu Daft Punk, astfel că cel de-al doilea album din cariera solo a avut lansarea oficială pe 3 martie. “G I R L” este genul de disc aşteptat, cu multe părţi instrumentale rafinate, însă în acelaşi timp un material cu o tentă vădit comercială. Albumul este un soi de omagiu adus femeii, pe care artistul o consideră “piatra de temelie a existenţei”.
“Marylin Monroe” este prima piesa cu care păşim într-o dimensiune aparte printr-un soi de manifest pe toate palierele. (“This one goes out to all the lovers / What can we do? We’re helpless romantics / We can not help who we’re attracted to / So let’s all dance, and elevate each other.”) Prima dată regăsim un aranjament orchestral cu durată de 22 secunde semnat de Hans Zimmer, pentru ca apoi să ne întoarcem în sfera disco prin maniere instrumentale precise şi seducătoare. Un plus valoare îl oferă şi Kelly Osbourne în partea de backround-vocals.
Leave a Reply