full screen background image

Un nou termen în dosarul de omor al lui Cristian Cioacă

cioaca     Un nou termen în procesul de omor al lui Cristian Cioacă, polițistul condamnat de instanța de fond la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, are loc marți, la Curtea de Apel Pitești.

La acest termen urmează să fie audiați, în calitate de martori, un expert în medicină legală și un specialist criminalist, cei doi fiind citați la Institutul Național de Medicină Legală și respectiv la Institutul Național de Expertize Criminalistice. Instanța a considerat necesară audierea celor doi “pentru a da lămuriri în ceea ce privește concluziile formulate în rapoartele lor, lămuriri care sunt utile în cauză, inclusiv pentru analiza temeiniciei obiecțiilor formulate de părți”.

În schimb, instanța a amânat, la termenul anterior, luarea unei decizii asupra solicitării apărării referitoare la audierea experților parte, urmând să se pronunțe asupra utilității cererii după audierea experților oficiali.

Instanța de apel a finalizat, încă din 11 februarie, audierea martorilor din dosar. Au fost audiați, de asemenea, mama și fratele Elodiei, Emilia și Robert Ghinescu, în calitate de părți civile, ei apreciind la cinci milioane de euro despăgubirile pe care i le solicită inculpatului.

Cristian Cioacă a fost eliberat pe 14 februarie din Penitenciarul Colibași, după ce completul de divergență al Curții de Apel Pitești a admis înlocuirea măsurii arestării preventive cu controlul judiciar, el reluându-și activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

comments

comments




Leave a Reply

avatar